Blogul Pipa Club Constanta. Stiri din lumea pipelor, pipierilor, tutunurilor si noutati din viata clubului nostru.
Click to join newsletter
07 aprilie 2009
Din lumea vinurilor. Newslewtter vinul.ro
Francezii privati de bautul in aer liberGuvernul francez a mai facut un pas in lupta sa impotriva consumului de alcool interzicand consumul tuturor bauturilor alcoolice, inclusiv al vinului, in orice spatiu deschis, potrivit BBC. Departamentul de Sanatate francez a anuntat la sfarsitul lunii martie, ca, incepand cu 31 iulie 2009, se interzice consumul bauturilor alcoolice in locurile publice, pe tot teritoriul Frantei.http://vinul.ro/stiri-franta-baut-aer-liber.html
Sticle de Alexandrion si Cava d’Oro, contrafacuteMai multe sticle de Alexandrion si Cava d’Oro contrafacute au fost descoperite pe piata din Romania, potrivit unui comunicat al producatorului de bauturi alcoolice. Sticlele false au fost identificate de reprezentantii companiei, acestia precizand ca timbrele si eticheta lor imita foarte bine originalul. Alexandrion Grup atentioneaza consumatorii si comerciantii sa nu se lase pacaliti de sticlele false ce au aparut pe piata sub numele de Alexandrion si Cava d’Oro.http://vinul.ro/stiri-alexandrion-contrafacut.html
BMW Z4, lansat cu PenfoldsCel mai nou model de autoturism de la BMW, Z4 Roadster, a fost lansat la sfarsitul lunii trecute, la Munchen, evenimentul fiind organizat in parteneriat cu producatorul australian de vinuri Penfolds. La aceasta lansare au participat peste 700 de clienti premium, acestia putandu-se desfata cu vinurile Penfolds Koonunga Hill Chardonnay and Shiraz Cabernet.
http://vinul.ro/stiri-bmw-z4-landat-cu-penfolds.html
Curs profesionist pentru barmaniBarmania va lansa, incepand cu 6 aprilie, nou curs profesionist pentru formarea personalului de bar. Cu o durata de zece zile, cursul se va desfasura in clubul Interbelic, unde trainerii specializati ii vor instrui pe barmani aplicand tehnici de predare moderne.http://vinul.ro/stiri-curs-barmani.html
Vinul lunii APRILIE 2009Merlot 2007 – North RidgeDOC Dealu Mare, 14% vol. alc., secComplex de arome de cirese coapte si ierburi uscate, cu o usoara atingere minerala. Gustul mediu, cu un atac bun de fructe rosii si condimente, evolueaza frumos, etaland o buna structura si un postgust taninos si lung.http://vinul.ro/vinul_lunii.html
04 decembrie 2008
Cuvee Vitriol episodul 19
28 noiembrie 2008
Newsletter Vinul.Ro26 noiembrie 2008
Cotnari: Enologul anului, Regina vinului si Cel mai vandut vin romanesc in 2008Gala Vinului 2008, organizata la Rin Grand Hotel din Capitala de catre Patronatul National al Viei si Vinului si WBF/GTZ, a adus Companiei Cotnari, pentru al patrulea an consecutiv, premiul pentru “Cel mai vandut vin romanesc” - Grasa de Cotnari.http://www.vinul.ro/stiri-gala-vinului-romanesc-premii.html
Gustul Italiei: Italienii descind la Bucureşti, cu vinuri, produse alimentare şi cursuri pentru somelieriUn eveniment organizat profesionist, cu profesionişti, pentru profesionişti: Gustul Italiei. Pe 18 noiembrie, La Athenee Palace Hilton, sala Le Diplomate a fost transformată într-o vastă expoziţie de vinuri şi produse alimentare italiene: 44 de producători au avut standuri amenajate, unde se puteau degusta şi vinuri, şi brânzeturi asortate, şi mezeluri rafinate, şi miere, şi ulei de măsline, şi unde cei interesaţi – importatori, distribuitori, reprezentanţi horeca – puteau afla toate informaţiile ncecesare şi realiza contacte utile.http://www.vinul.ro/stiri-gustul-italiei.html
29 octombrie 2008
newsletter www.vinul.ro
http://vinul.ro/stiri-vanzari-francusa.htmlAniversare la Pietroasa si IstritaUniversitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti organizeaza evnimentul dedicat aniversarii a peste un secol de cercetare, invatamant si productie vini-viticol si pomicol la Pietroasa si Istrita. In toamna acestui an se implinesc 115 ani de cand, prin Decret Regal, se infiintau cele doua unitati.http://vinul.ro/stiri-aniversare-pietroasa.htmlEROTIKON 2008 triada Arta-Vin-ErosInterviu cu George MoisescuCarl Reh Romania lanseaza Erotikon 2008: trei vinuri de exceptie in editie limitata, trei etichete si contraetichete cu arta erotica si un concept unitar, nemaiintalnit pana acum la noi. Despre toate acestea, intr-un interviu cu George Moisescu. Autorul demersului.http://vinul.ro/interviu-moisescu-erotikon.htmlAG Weinberger, despre vin si muzica:„Lucrurile astea iti dau continut vietii, te fac mai bogat, mai contemporan cu tine insuti“Oradean la origine, chitarist, vocalist, producator si realizator de emisiuni radio, cu un album inregistrat peste Ocean, AG Weinberger este un promotor neobosit al blues-ului american in Romania. Si un om caruia ii place sa se desfete cu un trabuc, un brandy, cu o mancare gatita de el – sau, de ce nu, cu un vin bun.http://vinul.ro/interviu-weinberger.htmlVinul.Ro a propus lista de vinuri pentru Travel ChannelIsabelle Legeron, prezentatoarea emisiunii „Journey into Wine“ a canalui Travel Channel, a facut o vizita de predocumentare in Bucuresti, la sfarsitul lui august, cu sprijinul Asociatiei Producatorilor si Exportatorilor de Vin.
http://vinul.ro/stiri-vinulro-lista-vinuri-travel-channels.html
22 septembrie 2008
Despre vinuri
22 septembrie 2008
Mundus Vini 2008: Aur pentru Flamboyant 2003 Davino, argint pentru Val Duna, Rosso di Valachia si Cuvee Iberland
Flamboyant Edition limitee 2003, de la Davino, Ceptura, a castigat Medalia de Aur la unul dintre cele mai importante concursuri internationale de specialitate, Mundus Vini.
http://vinul.ro/stiri_mundus_
Degustarea de Muscat Ottonel – deziluzie!
Muscat Ottonel este unul dintre soiurile cu mare succes la publicul consumator din Romania. Cel putin asa sustin studiile si statisticile realizate pe piata autohtona, mai ales daca soiul este vinificat demidulce.
http://vinul.ro/degustare-
Degustare comparativa de rosé-uri
Vinurile rosé au fost deseori victimele prejudecatilor absurde, potrivit carora ar fi de proasta calitate, deoarece se pozitioneaza cromatic intre vinurile albe si vinurile rosii.
http://vinul.ro/degustare-
Cand si cum poti refuza un vin la restaurant
Alegerea unui vin la restaurant poate fi o adevarata aventura, deoarece poti avea parte de surprize, mai ales atunci cand nu detii prea multe cunostinte in acest sens.
http://vinul.ro/editorial.html
Eticheta - imaginea vinului
Etichetele de vinuri sunt o importanta sursa de informatii pentru consumatori, deoarece acestea ofera elemente grafice si scriptice referitore la tipul, originea si calitatea vinului.
http://vinul.ro/analize.html
Vinul, noua moda feminina
Agentiile Gallup si Adams Media au dat de curand publicitatii un sondaj de opinie potrivit caruia pe piata din Statele Unite vinul este cumparat de femei in proportie de 55%, in timp ce barbatii prefera berea si bauturile spirtoase.
http://vinul.ro/analize-vinul-
Legenda vinului-marmelada, intre frauda si minciuna
Unul dintre cele mai vechi mituri urbane este cel al existentei unui vin atat de vechi incat timpul l-a transformat intr-un magiun gros si parfumat, care nu doar ca a nu a pierdut nimic din calitatile sale bahice, ci chiar a castigat in putere, o lingurita fiind capabila sa trimita la culcare o echipa de muncitori constructori (variantele sunt numeroase).
http://vinul.ro/legende.html
Apa vietii, licoarea ingerilor
Daca acordam titlul de bautura nobila vinului, atunci cognac-ul nu are cum sa se situeze prea departe de sangele albastru al predecesorului sau. Distilatul de vin are radacinile adanc infipte in istorie: primele bauturi distilate apar prin Babilon si se consacra in Grecia Antica si Imperiul Roman.
http://vinul.ro/editorial-apa-
Cum sa devii colectionar de vinuri
Pentru cei care au descoperit ce inseamna sa te indragostesti de un pahar de vin si sa-ti doresti sa te poti intoarce oricand la el, colectia de vin este o nevoie fundamentala.
http://vinul.ro/editorial-
“Dor de peste” - Concurs de pescuit si gatit crap la Brasov
Duminica, 28 septembrie 2008, la Vadul Rosu, in Brasov, incepand cu ora 7.00 dimineata are loc concursul “Dor de peste”, competitie de pescuit si de gatit crap.
http://vinul.ro/stiri-concurs-
Vinul lunii SEPTEMBRIE 2008
Val Duna, 2006
IG Colinele Dobrogei
13% vol. alc., demisec
Producator: Carl Reh Winery
http://vinul.ro/vinul_lunii.
BLOGOSFERA Vinul.RO
CEZAR IOAN
Carciuma de Balcani
Am ajuns din nou, dupa mai bine de 8 ani, la o carciuma destul de celebra pe-atunci (in anumite medii). Din cate am observat, inca mai e celebra (tot in anumite medii)...
http://www.vinul.ro/blog/
Cine face circ in Barcelona?
In doua zile si jumatate aici, la Barcelona, am vazut doar de trei ori scandal sau comportamente ciudate pe strada: odata cand suporterii unei echipe portugheze care avea meci aici plecau de la hotel spre stadion si de doua ori cand cate doi romani si-au dat in petec…
http://www.vinul.ro/blog/
Vinuri romanesti la Congresul Mondial al Scolilor de Teatru, Barcelona
Sunt de ieri dimineata la Barcelona (un fel de-a spune, de fapt sunt cazat langa Barcelona, la Sant Boi de Llobregat). Treaba mea aici a fost sa prezint profesorilor si studentilor participanti la Congresul si Festivalul Mondial al Scolilor de Teatru...
http://www.vinul.ro/blog/
VIDEO - GEORGE MOISESCU
Cuvee Vitriol - episodul 16
Conan si printul Nicolae prin vie la Tohani.
http://vinul.ro/vitriol/cuvee-
Cuvee vitriol -episodul 15
Despre imortalitatea vampirilor cu coxartroza la cap.
http://vinul.ro/vitriol/cuvee-
Episodul 14 - Cuvee Vitriol - Sezonul 2
Bine v-am regasit, cu semne de insanatosire de la Segarcea!
http://vinul.ro/vitriol/cuvee-
CRISTIAN BOEREAN
Doua bruschette si un vin
Va propun, de data asta, doua feluri de bruschette, ca o sugestie pentru un aperitiv, cu prietenii, la o sticla de vin.
http://vinul.ro/culinar/
Tagliatelle cu ragu de caprioara
O specialitate din Trentino Alto –Adige care suna bine, arata bine si cum ar zice nepotelul meu…”gusta bine” !
http://vinul.ro/culinar/paste/
Creveti cu ulei de masline, lamaie si usturoi
O sugestie pentru zilele calde de vara (cate or mai fi de-acum) - o reteta usoara, care se face foarte repede, fara mare bataie de cap, eleganta si rafinata prin simplitate.
http://vinul.ro/culinar/
23 mai 2008
Newsletter vini-viticol
Breasla producatorilor romani de vin s-a mai imbogatit cu unul. Noul venit nu e chiar un novice in domeniu: dr. Ion Pusca si-a achizitionat 160 ha de vie intre Cernavoda si Medgidia, apoi s-a mutat cu arme si bagaje in zona – cu tot cu magazin! – pentru a se dedica trup si suflet proiectului sau viti-vinicol. Festivitatile aferente au avut loc saptamana trecuta, cu invitati, discursuri, lautari si trupa rock, cu gratare in vie si, evident, cu vin.
http://vinul.ro/evenimente
Vinuri romanesti medaliate de Decanter
Noua vinuri romanesti au primit distinctii la editia de anul acesta a uneia dintre cele mai importante competitii de vinuri din lume, "Decanter World Wine Awards-, concurs organizat renumita publicaţie oenologica Decanter.
Cramele Halewood si Agricola Stirbey au castigat cate o medalie de bronz pentru vinul Tamaiosa Romaneasca 2006 - Prahova Valley Reserve, respectiv Sauvignon Blanc Prince Stirbey Vitis Vetus 2006. De asemenea au mai primit mentiuni speciale din partea juriului degustator vinurile: Cherry Tree Hill Pinot Noir 2006 (Cramele Halewood), Carpathian Flower Tamaioasa 2007 (Rotherfield Properties), North Ridge Feteasca Neagra 2007 (Rotherfield Properties), North Ridge Pinot Noir 2007 (Rotherfield Properties), North Ridge Riesling Italian 2007 (Rotherfield Properties), Tamaioasa Romaneasca Prince Stirbey 2006 (Agricola Stirbey) si Prince Stirbey Rosé Sec 2006 (Agricola Stirbey)
http://vinul.ro/stiri_vinuri
10 medalii romanesti IWSC 2008 - Londra
La editia de anul acesta a concursului „International Wine & Spirit Competition", din cadrul Targului International de Vinuri de la Londra, organizat in perioada 20-22 mai, vinurile romanesti prezente in degustare au castigat 2 medalii de argint si 8 de bronz.
Producatorul roman care a obtinut cele mai bune rezultate a fost Agricola Stirbey care a castigat doua medalii de argint pentru vinurile Tamaioasa Romaneasca, Prince Stirbey - Late Harvest 2004 si Tamaioasa Romaneasca, Prince Stirbey 2006.
"Syrah du Monde-: argint pentru Cramele Recas
Vinul Shiraz 2007 - Cramele Recas a castigat o medalie de argint la ultima editie a concursului "Syrah du Monde-, competitie dedicata doar vinurilor din soiul Shiraz. Concursul s-a desfasurat in zilele de 15 si 16 mai, in localiatatea Ampuis, Franta, fiind inscrise spre jurizare 384 de probe din 23 de tari.
http://vinul.ro/stiri_syrah_du
COMUNICAT: Pernod Ricard Romania, procentaj 100% la Concursul de Vinuri Bucuresti
Sauvignon blanc „Montana Reserve- 2007 si Shiraz „Jacob’s Creek- 2004, ambele vinuri inscrise de Pernod Ricard Romania in Concursul International de Vinuri Bucuresti 2008 au fost recompensate de juriu cu medalii de aur, se arata intr-un comunicat al companiei. Potrivit aceluiasi comunicat, Sauvignon blanc-ul provine din Marlborough, Noua Zeelanda, iar Shiraz-ul din Barossa Valley. In concurs s-au inscris 47 de producatori si comercianti de vinuri din Romania si din alte 11 state (Africa de Sud, Australia, Bulgaria, Chile, Germania, Grecia, Italia, Moldova, Noua Zeelanda, Spania si Uruguay).
http://vinul.ro/stiri_pernod
05 septembrie 2007
Stiri din lumea vinului
Doua noi vinuri semnate Aurelia VisinescuAm avut ocazia recent sa degust doua vinuri semnate de cunoscuta Aurelia Visinescu, productie a companiei proprii, Fontana di Vini: Cuvee Blanc 2006 si Merlot Dealu Mare-Sahateni.Cuvee Blanc DIVIN Reserve 2006 este un cupaj de Feteasca alba, Riesling si Tamaioasa romaneasca, 13% alc. Sincer, ma asteptam la un vin mai sofisticat, desi trebuie sa recunosc ca faima Aureliei Visinescu au facut-o intotdeauna cu precadere vinurile rosii.http://vinul.ro/stiri_vinuri_aurelia_visinescu.html
"Fulg de vara", marca privata in editie limitata de la StirbeyAgricola Stirbey si winemakerul acestei companii, Oliver Bauer, au anuntat realizarea unei editii limitata in regim de "private label" pentru un promotor privat de vinuri, Ciprian Stancu. Potrivit unui comunicat al companiei care s-a ocupat de crearea brandului - BrandTailors - "Fulg de vara" (cum este intitulata editia) provine din struguri Tamaioasa romaneasca recoltati la Domeniile Stirbey din Dragasani si totalizeaza 2.707 sticle.http://vinul.ro/stiri_fulg_de_vara.html
Concurs national de vinuri la Alba IuliaLa Alba Iulia a inceput luni, 3 septembrie, Concursul National de Vinuri "Strugurele de aur". Vor fi degustate si notate peste o suta de soiuri de vinuri albe si rosii. Concursul se desfasoara la complexul turistic "Traseul celor Trei Fortificatii" din cetate Alba Iulia, fiind organizat de Asociatia Degustatorilor Autorizati din Romania (ADAR), Organizatia Nationala Interprofesionala a Vinului (ONIV) si Consiliul Judetean Alba.http://vinul.ro/stiri_concurs_national_vinuri_alba_iulia.html
Vinurile Gallo si Fosters în România, prin CRWDaca pâna acum marile branduri internationale de vinuri au cam lipsit din România, deja situatia se schimba: Carl Reh Winery, o companie cu capital german care activeaza (produce, exporta si importa) în România va aduce câteva dintre cele mai celebre vinuri din lume - atât gamele pentru magazine cât si pe cele super-premium, destinate segmentului HoReCa. Directorul Carl Reh Winery, Rodica Ana Capatîna, anunta câteva new entry-uri de top din aceasta toamna: Carlo Rossi, Sierra Valley si Turning Leaf, (apartinând Gallo Winery, nr 1 mondial, potrivit unui studiu al Intangible Business, Marea Britanie) si Rosemount si Beringer, (apartinând Fosters Wine Estate).http://vinul.ro/interviu_rodica_ana_capatana.html
Vinul lunii SEPTEMBRIE 2007Riesling / Feteasca alba Vinul CavaleruluiPentru luna aceasta, un vin aparent mai democratic, dar cu calitati deosebite: Riesling / Feteasca alba Vinul Cavalerului. Cupajul cucereste printr-un parfum natural de fructe exotice, delicat si totodata intens, iar gustul sustine din plin senzatiile olfactive, fiind consistent, complex si placut. Pentru cei obisnuiti cu Rieslingurile “traditionale” din Romania, acest vin va veni ca o surpriza prin fapul ca, desi este sec si proaspat, este bine echilibrat si are o corpolenta mai mare si o bogatie a gustului pe care nu le intalnesti prea des pe rafturile de la noi.http://vinul.ro/vinul_lunii.html
14 august 2007
29 iunie 2007
30 mai 2007
28 mai 2007
Stiri din lumea vinului
27 februarie 2007
Stiri din lumea vinului
In urma degustarilor, ni s-a parut ca aceasta selectie vine cu ceva nou: atat Cabernet Sauvignon-ul cat si Feteasca Neagra sunt vinuri nebaricate, ceea ce le poate face oarecum atipice pentru tendintele actuale din Romania in materie de vinuri rosii de foarte buna calitate. Dar cum in vinuri incercarile (in cazul acesta, avem de-a face cu o intoarcere la terroir si la traditie, insa cu tehnologie ultramoderna) fac “sarea si piperul” gusturilor, subiectivismul este nu doar permis, ci si incurajat...
http://www.vinul.ro/crama/gama
EVENIMENT - Prima colectie privata de vinuri de vanzare in Romania
In premiera la www.vinul.ro, un colectionar privat care deocamdata a decis ca numele sa nu-i fie facut public isi scoate la vanzare pe internet o parte din “rezervele strategice”, la preturi intre 25 si 340 RON + TVA / sticla). Pentru moment, sunt disponibile - atentie!, in cantitati limitate - 10 vinuri din Franta si 15 vinuri din Romania... http://www.vinul.ro/crama
Vinurile de Cotnari, din nou pe podium
Trei medalii de argint si doua "Seal of Approval" au castigat cei de la Cotnari la Quebec (Canada). Grasa, Tamaioasa si Feteasca au facut din nou dovada calitatii...
http://www.vinul.ro/stiri.html
VINVEST 2007 - 20-22 aprilie, la Timisoara
Cea de-a patra editie a Salonului International de Vinuri si Bauturi Alcoolice se adreseaza consumatorilor, producatorilor de vin, de bauturi alcoolice, distribuitorilor acestora, producatorilor si distribuitorilor de accesorii, ambalaje...
http://www.vinul.ro/stiri.html
16 ianuarie 2007
Expodrink 2007
Intre 29 martie si 1 aprilie 2007, la complexul expozitional Romexpo (TIB) va avea loc Expodrink 2007. Pentru mai multe detalii, vizitati: www.expodrink.ro
Cum sa-ti faci propria colectie de vinuri
Vinul lunii Inauarie 2007
blog despre vinuri
Vinul lunii IANUARIE 2007
Riesling Italian 2005 - La Putere, Cramele Recas
Dupa excesele gastronomice facute de sarbatori, vine si vremea detoxifierii, a "curatarii interioare". In afara de salate, peste si pui este recomandat a se consuma si un vin usor, precum Rieslingul Italian 2005, La Putere al producatorului Cramele Recas. Acest vin reprezinta un exemplar iesit din comun. Prezinta nuante de pere, lamaita si kiwi care domina nasul si sunt completate de un gust cu o puritate de fructe rar intalnita si o corpolenta neobisnuita. Poate fi servit singur ca aperitiv, sau servit cu saramura de peste, sau pui la gratar.
Noutăţi pe www.vinul.ro:
- S-a lansat Doctorul Plantelor
- Vinul.Ro, Blogul lunii decembrie pe Jurnalismonline
- Nou director la VINOTECA BOLYAI
- De la radacina în pahar
- Schimbari de ierarhii pe piata mondiala a vinurilor
- Cercetare romaneasca despre piata mondiala a vinului
- Din seria Gusturile nu se discuta, se educa
- Castigatorii celui de-al treilea concurs Pivnitele Rhein
- Cum sa-ti faci propria colectie de vinuri
- Cei mai buni barmani la “Bar Master Competition”
- Recomandare Vinul.Ro: ultimul concert Slang pe 2006
- Cele mai scumpe 10 vinuri din lume
19 decembrie 2006
Ce vin alegem de sarbatori_
Valentin Ceafalau
In fiecare an, aroma sarbatorilor de iarna isi face simtita prezenta odata cu intrarea in luna decembrie. Imaginea meselor incarcate de bucate, a fetelor bonome si a paharelor pline, "cinstind" belsugul anului ce va veni, sunt elemente comune ale acestui anotimp.
Pe langa "porcarii", salate, torturi si prajituri, vinul are un loc de cinste in tot acest ritual, aproape sacru, al praznicelor hibernale. Majoritatea vinurilor sunt produse pentru a fi asociate cu preparatele culinare. Incercati sa tineti seama ca, de regula, stilul vinurilor dintr-o anumita regiune evolueaza astfel incat sa vina in completarea bucatariei din zona respectiva.
Pentru o asociere cat mai buna a vinului cu preparatele de sarbatori, este necesara o analiza a elementelor de baza ale gustului, pentru a se ajunge la un echilibru vin-mancare, asa incat nici unul dintre aceste elemente sa nu-l domine pe cealalt.
Un prim criteriu al asocierii il reprezinta "greutatea" vinului si a preparatului. Astfel, o mancare grasa din carne de porc, traditionalele sarmale sau preparatele de vanat necesita un Cabernet Sauvignon, corpolent, taninos, care sa poate face fata grasimilor in abundenta ale preparatului. Taninii din vin reactioneaza cu proteinele din mancare. Astfel, carnea rosie inmoaie efectul taninilor pe palatin.
Unele vinuri albe, complexe (Feteasca Regala) pot fi parteneri mai buni pentru preparatele mai usoare din carne decat vinurile rosii. Pentru mancarurile mai condimentate (carnati, toba), un vin din Gewurtztraminer este partenerul ideal. Preparatele afumate merg foarte bine cu vinuri maturate in baricuri de stejar.
Mancarurile delicate, usoare din carne alba sau peste trebuie sa fie insotite cu vinuri catifelate, recomandate fiind atat cele albe, cat si cele rosii.
Pentru o asociere reusita, trebuie analizata combinatia dintre gust, aciditate si tanini, impreuna cu fructuozitatea si caracteristicile aromelor din vin. De multe ori, un vin sec poate fi perceput ca acru daca este servit alaturi de un preparat dulce. Vinurile ceva mai dulci, cu o aciditate ridicata, se potrivesc cu succes alaturi de mancarurile uleioase. Greutatea vinului si a preparatului sunt similare, iar aciditatea din vin poate tine piept grasimilor din mancare.
Vinurile seci cu o aciditate ridicata (Sauvignon Blanc, Pinot Grigio) se potrivesc cu preparate mai acre (salate).
Pentru deserturi sunt ideale vinurile demidulci sau dulci, cu caracter floral si arome primare din struguri. Un Muscat Ottonel sau o Tamaioasa pot fi consumate foarte bine alaturi de desertul de la sfarsitul mesei de Revelion. Vinurile licoroase merg foarte bine cu prajiturile cu crema din unt, oua, cacao.
articol de pe www.vinul.ro