Povestea Cozonacilor de Pastorel Teodoreanu

Mais ou sont les neiges d'antan ?

Astazi se mai fac doar prin cofetãrii. Capitala s-a modernizat. Locuitorii vietzuiesc în cutii simetrice suprapuse, câte opt si câte nouã una peste alta si câte douãzeci si mai bine giur-împregiur. Ca sã ajungã la cutiile de sus, ei se-nchid într-un dulap care huie si umblã singur. Se pogoarã si se suie ca o gãleatã de fântânã fermecatã. Cozonacii s-au foarte speriat si toti au fugit. Care-ncotro nimerea. Si, iaca, nu-s !
Cozonacul, când e bine crescut e drept credincios, conservator si traditionalist. Cei care au trecut la inamic, pactizând cu cofetarii, sunt niste rãi si niste ticãlosi. Toti sunt anemici, plini de stafide si piperniciti .

Voi sunteti din neamul nostru ?
Prãjitura de cârpaci !
I-e rusine gospodinei sã vã zicã cozonaci !

Adevãratii cozonaci, ca-n vremile de restriste când poporul nostru se retrãgea în munti, cu domn si cu boieri si chiar cu fratii Buzesti, din fata cumplitelor urgii turcesti, au plecat în bejenie cãutând adãpost prin chiliile mânãstiresti si prin târgurile moldave si basarabene.
Nu ti-ar sta cozonacul în garsonierã sau la " Athènée Palace ", Doamne fereste ! Lui îi trebuie casã cum se cuvine, cu ziduri si sobe acãtãrii, cu ogradã mare si grajduri, si acareturi, si grãdinã cu copaci si scrânciob, si cu fete rumene cu sort si boneta albã , sã-i poarte în brate. Lui îi place iarba verde, veselia si larma, cu Uricani, Nicoresti , si Cotnar roznovenesc si lãutarasi la sfârcul urechii. Cãnd e petrecerea în toi, cozonacul cel bãtrân sta printre ceilalti ca un staret si ca un voievod. El stie multe si-si aduce bine aminte de mãria-sa, de boieri bãrbosi cu ciubuc si giubea si de domnite plãpânde ca florile. Si Mãria-sa îl punea la loc de cinste, tot în mijlocul mesei , si când se cutremura masa de râsul boierilor, care se minunau de drãcãriile mãscãricilor si pehlivanilor din Tarigrad, cozonacul se cutremura si el cu cusma pe-o ureche si mai-mai c-ar fi inceput sã joace dacã nu i-ar fi fost lene. Cand soarele il dogoreste prea tare, în timp ce mielul la frigare si salata verde de lãptuci trece din mânã in mânã, cozonacul motãie ca o closcã printre ouale rosii, viseaza si, prin vis surâde unei amintiri.
I se pare cã e pe vremea veselului Dabija - Vodã, cãnd un boier mai tânãr , sugubãt vestit , fiindu-i ciudã pe Înalt Prea Sfântul Mitropolit, au scornit cã
Sfintia -Sa, de zgârcenie, pune de coace cozonacii în potcapurile monahilor repauzatzi întru Domnul; si cã el de scârbã cozonac de la Prea-Sfintitul nu mãnâncã.
Dar boierii n-au crezut si însusi Mãria -Sa Voievodul poftea cozonac de la Sfânta Mitropolie si-l uda cu vin ros din viile mãriei sale, numai în ceascã de lut, zicând ca e cel mai dulce asa , cum arata si dumnealui Ioan Neculce vornicul în hronic.
Cozonacul stie cã cel mai mult il iubesc copiii.De dragul lor el face pui mici si le potriveste la fiecare câte o aschie de migdala strâmbã, ca un nas de fildes. Ba pentru pãpusile Lizicãi, în întelegere cu baba Catinca, a scos un puisor cât un degetar si i l-a trimis plocon de cu seara.
Câti vor fi astãzi copiii care sã freamãte la gândul misterului sãvârsit în cuptor ?
Câti vor mai fi pândind pe la geamurile dosnice frãmântarea aluatului de aur topit, din bucãtãria la care s-au încuiat usile ? Câti vor fi mai asteptând cu nerãbdare ceasul dejunului din ziua intâi si doi bunici care sã-mpartã din capul mesei bacsisul, cozonacul si ouale rosii, fiecãrei slugi, îmbrãcate-n haine de sãrbãtoare ?
Patriarhalele obiceiuri s-au dus cu cei bãtrâni. Si-mi inchipui vremea când copiii de azi vor fi si ei bunici. Mi-i inchipui înconjurati de nepoti si nepoate, îngrãmãditi in fata unui haut-parleur cât un ceasornic si aud parcã :
--Bric a brac, din X.O., planeta Marte
--Postul de emisiune a transmis un concert de Buiacbuc executat de foci si cimpanzei. Urmeazã planeta Pamântul.
Si-mi mai închipui o conferintã sustinutã de un profesor doctor la Tubingen, specializat în istoria românilor din epoca de fatzã.
A pronuntat cuvantul cozonac. Toti se mirã, inchid aparatul si fac cerc împrejurul bunicii .
O Lizica intreabã ciripind :
-- Bunicutza , ci-i acela codonac ?
Si bunicutza , stergãndu-si o lacrimã ivitã în coltul genei , va incepe asa cum incepeau povestile noastre : A fost odatã...